CINE CREZI TU CĂ EȘTI? CÂTEVA REFLECȚII ASUPRA IDENTITĂȚII ANALITICE

Rezumat:

Dați-mi voie să încep prin a vă împărtăși o vinietă personală. Este de acum treizeci de ani și ceva, când am primit feedback despre motivul pentru care nu reușisem să intru într-o formare de psihoterapie psihanalitică. „Considerăm că sunteți interesată de prea multe lucruri în afara psihanalizei”, mi-au explicat. Or fi fost poate și alte motive, dar pe acesta au ales să mi-l transmită. Nu mai e nevoie să spun, m-am supărat. Îmi doream foarte mult să fac formarea la acel institut în particular, dar am fost șocată de faptul că interesul meu pentru alte discipline – cercetare, neuroștiințe, fi losofie – pe care-l împărtășisem cu entuziasm în timpul interviului nu fusese considerat un avantaj față de alte criterii, evident mai importante, în mintea intervievatorilor. Înclinația mea interdisciplinară părea să dilueze angajamentul meu față de psihanaliză, nu să-l întărească. Dar povestea mea are un fi nal fericit. Am reușit să fac formarea în altă parte, ca psihoterapeut psihanalitic și ulterior ca psihanalist. Sunt profund recunoscătoare pentru ambele experiențe, care dau cont de încercarea mea de a răspunde la întrebarea legată de identitatea analitică: ce este, contează și dacă da, de ce? În mod specific, voi aborda „identitatea analitică” din perspectiva identității profesionale.