KAIROS ȘI CHRONOS – REFLECȚII CLINICE ȘI PSIHANALITICE DESPRE TIMP

Rezumat:

Prezenta lucrare încearcă să defi nească “timpul” în termeni clinicopsihanalitici. După câteva considerații despre timp, eternitate, timpuri și Nachträglichkeit, se descrie tratamentul unei stări de prăbușire. Prăbușirea din perioada cea mai timpurie a vieții pacientei s-a manifestat mai întâi printr-o perversiune autistoidă. A apărut în sfârșit în transferul dintr-un moment de prezență și ar putea deveni imaginabil sub forma unor gânduri ale pacientei din cadrul unui proces turbulent. În acest punct, au apărut două dimensiuni temporale: starea atemporală a prăbușirii se desfășoară în terapie într-un mod în care pre- forme ale experiențelor temporale precedă evenimentul de prezență a timpului din care, apoi, apar momentele de trecut, viitor și prezent. În momentul de prezență și suspendările sale din simbolul prezentațional, nu doar că prăbușirea a devenit reală psihic, ci timpul, timpurile și spațiul șiau făcut apariția, deși acestea sunt diferite dinamic la analist și cel analizat: pentru analist, trecutul și locul au apărut cu simbolul prezentațional, în timp ce, pentru pacient, locul temporal nu a apărut în timpul “trecut”, ci în locul în care a intervenit perversiunea. Trecutul este locul unde s-a întâmplat. Pentru descoperirea și utilizarea timpurilor este necesar ca pacienta să facă distincția dintre obiectul absent și cel re-traumatizant. Ulterior, obiectul absent din prezent devine obiectul care a existat acolo în trecut și a înțeles, și va fi acolo și în viitor. Asigurarea acestui tip de gândire se obține prin folosirea obiectului