Repetiție și prăbușire: Freud, Winnicott și moartea

Rezumat:

„Compulsia la repetiție” a lui Freud și „prăbușirea” lui Winnicott sunt douăconcepte divergente care ambele se nasc dintr-un efort de a gândi inimaginabilulmorții și al anihilării. Va fi examinată relația dintre aceste concepte din punctul devedere al aspectelor clinice, de teorie psihanalitică și teorie filosofică. Freud a vorbitdespre „spaima” de traumă, care amenință funcționarea aparatului psihic, dar apoi aformulat o concepție reprezentațională a morții, ceea ce a condus la ipoteza pulsiuniide moarte. Winnicott a respins-o pe aceasta din urmă dar, totuși, a făcut referiredirectă la Freud în teoria sa despre traumă. O vignetă clinică va arăta modul în careun element reprezentat (repetiția) și un element nereprezentat (prăbușirea)interacționează în compulsia la repetiție, ceea ce va conduce la teza că naturaconstrângătoare a compulsiei la repetiție își are originea în amenințarea prăbușirii,care implică și mediul (analistul). Acest lucru conduce la reflecții ulterioare asupracăilor atât de diferite, și totuși reciproc explicative, pe care Freud și Winnicott le-auurmat pentru a face moartea și anihilarea accesibile gândirii. O cercetare astructurilor temporale ale repetiției și căderii psihice arată că prăbușirea implică onăruire a timpului reprezentat și, prin urmare, nu poate fi atribuită niciunui punct întimp. În sfârșit, pe baza materialului clinic, se pune problema modului în care oacțiune care reprezintă o prăbușire își poate schimba cursul: martorii careinterpretează un eveniment ca fiind o acțiune intenționată joacă un rol decisiv în acestcaz. Lucrarea se încheie cu comentarii privind implicațiile pentru tratament.