Rezumat:
Prin reexaminarea gândirii lui Freud asupra „compulsiei la repetiție”, incluzând studierea detaliată a lucrării Dincolo de principiul plăcerii (1920), această lucrare aduce în prim plan o tensiune centrală în gândirea freudiană privind rolul narcisismului și al iubirii din perspectiva sa fundamentală asupra persoanei. În timp ce Freud conceptualizează persoana ca fiind în propriul său serviciu, urmărind în principal maximizarea satisfacției personale conform „principiului plăcerii”, el dezvoltă o viziune alternativă asupra persoanei ca fiind în mod esențial iubitoare, dorind cu adevărat întâlnirea cu un altul și cu realitatea, chiar dacă e dureroasă, și plină de vinovăție când eșuează în privința asta (în general din cauza scopurilor conflictuale narcisice/distructive). Din această perspectivă, plăcerea narcisică devine asociată cu moartea. Lucrarea arată în continuare cum, în timp ce Freud s-a luptat să fondeze conceptual imaginea persoanei ca luptând cu dorința sa de-a iubi și obstacolele interne inevitabile față de aceasta, psihanaliza kleiniană preia această perspectivă ca punct de pornire și o dezvoltă mai departe. O dezvoltare semnificativă își găsește expresia în ideile despre cum dorința de-a iubi este nu numai non-narcisică, ci, mai degrabă, auto-sacrificială. Sunt constatate implicațiile clinice.
Cuvinte cheie: Riviere; instinct de moarte; Dincolo de principiul plăcerii; compulsia la repetiție; narcisism; sacrificiu
Lista preturi | Pret | |
VOLUM 2021 | 45.00 RON | login |
Rolul repetiției în narcisism și auto-sacrificiu: O reflectare freudian-kleiniană asupra iubirii fondatoare a persoanei față de celălalt | 10.00 RON | login |
