Frontierele și profunzimile oniricului

Rezumat:

După ce trece în revistă bogata țesătură a concepției lui Freud despre vise, autoarea se concentrază pe vertexul ei emoțional, legat de traumă, pe care îl compară cu perspectiva lui Bion și a adepților săi, explorând ceea ce este cunoscut în mod curent drept “gândul visului”. Ea ajunge la acest concept plecând de la reconsiderarea viselor nocturne. Astfel, gândul “visează” un vis printr-un fel de respirație emoțională, la care se adaugă un melanj de reverie, la frontiera intersubiectivității ce leagă mințile celor doi membri ai cuplului analitic, prin luarea în considerare a ceea ce nu poate fi spus, nici gândit, precum și a scenariului elementelor traumatice ale ședinței. Autoarea își continuă considerația privind “spectrul oniricului” extinzând frontierele și profunzimile acestuia prin intermediul ascultării rezonante a analistului. Ea propune o abordare comparativă între a fi “at-one-ment” cu emoțiile sau potențialul pentru unison, și himeră. Prin aura sa de depersonalizare și halucinare, căreia i se adaugă realizarea pictografică, himera apare din întâlnirea urmelor traumatice inconștiente ale celor doi protagoniști, proclamând calea către simbolizare. Ajunge aceasta mai departe ori mai profund decât “at-one-ment” sau unisonul?