Violența necesară, plăcerea necesară – terenul comun al literaturii și psihanalizei

Rezumat:

Natura intersecției dintre literatură și psihanaliză a fost conceptualizată în diferite moduri, încă de când Freud a recunoscut pentru prima dată ce le-a datorat „poeților și filosofilor”. Propun să considerăm că una dintre modalitățile în care putem gândi teoretic travaliul comun al poeziei și al psihanalizei este elaborarea violenței fundamentale a inițierii noastre în limbaj, o elaborare susținută de un beneficiu de plăcere. Lectura atentă la detalii a poeziei In the village [În sat] a poetei americane Elizabeth Bishop sugerează că ea și Piera Aulagnier pot fi considerate două teoreticiene în paralel ale acestei nevoi de culegere a beneficiul plăcerii din procesul de reprezentare. Conceptul de pictogramă al lui Aulagnier, în sensul de reprezentare psihică primară, ce înregistrează afectul prezent în momentul primei întâlniri dintre mamă și sugar, plasează plăcerea reciprocă la originile capacității sugarului de a investi în activitatea de reprezentare. Textul lui Bishop descrie o traumă inițială, un țipăt matern, ce dăunează funcției lingvistice a copilului său. Apoi, cartografiază reînvierea progresivă a capacităților de reprezentare ale copilului, inițiată de auzul „unui sunet frumos”. Aceasta duce la o vindecare parțială a funcției lingvistice, permițându-i metabolizarea țipătului inițial, găsirea rezonanței metaforice în limbaj și limitarea impactului traumei inițiale.