Conceptul de timp în lucrarea lui Bion „O teorie a gândirii”

Rezumat:

În centrul textului lui Bion din 1962, „O teorie a gândirii”, se află o teorie complexă și subtilă a timpului. Punctul central este diferențierea „concepției” și „gândului”, elemente psihice care la bebeluș se nasc din experiențele de satisfacție, respectiv, din cele de frustrare. Aceste inscripții mnezice trebuie înțelese ca fiind în relație dialectică reciprocă. Din această matrice, în cadrul căreia este stabilită temporalitatea originară, derivă timpul trăit, dar numai când este inserat în ordinea simbolică prin funcția limbajului, care oferă acces la „concept”. Sentimentul nostru temporal este, așadar, bazat pe ritmul prezentării sânului și, în consecință, pe relația primară cu obiectul, precum și pe o rețea simbolică mai extinsă. Întâlnirea unei preconcepții a sânului cu simpla absență a acestuia nu este în măsură să genereze un „gând” și să instituie timpul. De aceea Bion distinge între absența sânului sau non-sânul, și nimic (neant), o stare de groază fără nume. Conceptul de timp la Bion oferă o idee empirică, respectiv bazată pe cazuri clinice în care este observată distrugerea timpului, atât pentru originea timpului, cât și pentru ceea ce Heidegger a numit – ca opusă concepțiilor „liniare” sau obiective asupra timpului – structura ontologică a temporalității. Este esențială o lectură critică exactă și ordonată a articolului lui Bion pentru a ajunge la aceste concluzii.