Trauma și deziluzionarea lui Oedip

Rezumat:

În cea de a treia zi a existentei sale, Oedip a suferit o agresiuneucigașă, violentă, în care gleznele i-au fost străpunse, dar în urmacăreia a ramas în viață. Totuși, el a fost nu doar salvat de regeleși regina Corintului, care nu aveau copii, ci și cresut ca propriullor fiu. Ipoteza autorului acestui articol este că trauma gravăsuferită de Oedip a lăsat o importantă cicatrice fizică și psihicăcare a fost mascată de iluzia unei copilării normale. Trecutulsău, incluzând și cauza infirmității sale, a rămas obscur până larevelarea acestuia în cursul tragediei lui Sofocle. Confruntareacu adevărul a presupus și relevarea modului în care o iluzie aputut permite protejarea lui Oedip nu numai împotriva adevăruluiuciderii și incestului, dar chiar și contra faptului că el a fostgrav traumatizat. Fantasma unei familii ideale poate, în modcurent, să fie utilizată, la rândul ei, ca o apărare contra traumeiși, în consecință, confruntarea lui Oedip cu realitatea a implicatrenunțarea la idealizare, ceea ce a fost ca o trecere critică carear putea fi trăită, la rândul său, ca o traumă ulterioară. În acestarticol, voi pune un accent particular asupra rolului central alvinovăției pentru victimile care au suferit o traumă precoce.Astfel, o traumă severă poate să blocheze acceptarea vinovățieiși, deci, să împiedice evoluția unui ciclu benefic bazat pe iertareși pe reparare.