Rezumat:

„Joaca este ea însăși o terapie”, susține Winnicott, într-una dintre cele mai faimoase fraze din istoria psihanalizei. În ciuda seductivității acestei fraze, lucrarea de față sugerează faptul că această afirmație, oricât de puternică ar fi ea, trebuie reanalizată. Abilitatea extraordinară a lui Winnicott de a-și transmite teoria într-un limbaj eliberat de jargonul psihanalitic nu ar trebui săcamufleze singularitatea concepției sale despre joacă. Punerea în discuție a triadei joc/ joacă/ jocuri ar putea fi, prin urmare, clarificatoare din punct de vedere teoretic și constructivă din punct de vedere clinic. După ce examinează (1) dificultățile ridicate de conceptul de joacă a lui Winnicott și partea negativă pe care o presupune dialectica sa, această lucrare va pune în evidență (2) indicatorii pe care Winnicott ni-i oferă pentru a descoperi motivele care stau în spatele unora dintre eșecurile pe care el le-a observat și (3) consecințele lor asupra receptării activității de joc în cură. Acest demers ne va conduce către propunerea unei discontinuități între activitatea de joc din punct de vedere fenomenologic (ceea ce numim „joc”) și ceea ce Winnicott definește ca un eveniment de descoperire de sine prin experiența creativă (ceea ce numește el „joacă”), cu scopul de a regândi problema a ceea ce este „terapeutic”. Concluzia noastră că „unele tipuri de joc fără joacă pot avea și ele o funcție terapeutică” va pune în evidență distanța parcursă în raport cu propunerea inițială a lui Winnicott.


Cuvinte cheie:


Trebuie sa fii membru pentru a avea acces la acest continut. Daca ai cont si abonament valabil te rugam sa te / inregistrezi.
Lista preturiPret
VOLUM 201945.00 RON
Teoria jocului la Winnicott: o reexaminare10.00 RON