Rezumat:

În lucrarea de față, fascinația este descrisă, fenomenologic, ca o stare de a fi captivat, absorbit la modul complet, absolut de către un obiect impunător. Ceea ce mai rămâne din subiectul astfel sărăcit și paralizat se agață de obiectul exclusiv fascinant. Fascinația este ochiul furtunii reprezentate de extrema ambivalență față de un obiect exclusiv: a fi singurul obiect rămas disponibil este o necesitate pentru a putea exista într-o lume a obiectelor, dar, în același timp, devine o amenințare la adresa vieții, prin absorbirea în totalitate a subiectului. În felul acesta, subiectul este absorbit în interior de către un obiect totuși înfricoșător. Dintr-o perspectivă metapsihologică, fascinația este înțeleasă ca rezultatul înghețării unei identificări proiective excesive și a unei stări confuzionale masive, asociată acesteia: subiectul se golește atât de mult de sine în interiorul obiectului, încât acesta ajunge să înlocuiască subiectul. Obiectul fascinant întrupează într-un mod condensat – ca o formă specială de obiect bizar – un material inconștient amenințător clivat. Așadar, fascinația este legată de teoria kleiniană a anxietății. Două viniete clinice ilustrează modul în care stările de fascinație pot fi înțelese ca o ultimă defensă împotriva ieșirii la suprafață a unui material inconștient amenințător. Am formulat ipoteza potrivit căreia fascinația exprimă revelarea unui adevăr psihic fundamental, care îl perturbă instantaneu pe subiect, deoarece reintegrarea acestui adevăr este resimțită ca anihilantă. În vinietele prezentate, acest lucru ia forma unei „transformări în halucinoză“. Fascinația este în același timp „momentul adevărului“ și, posibil, o blocare a procesului analitic. Acest adevăr inconștient pare a avea de-a face cu „violența primitivă a Supraeului“. Provocarea constă în a dezgheța obiectul fascinant înghețat, legându-l de restul materialului.


Cuvinte cheie: fascinație, spaima de anihilare, „subiect-minimal“, ambivalență extremă, identificare proiectivă excesivă, obiect bizar, transformare în halucinoză, violența Supraeului.


Trebuie sa fii membru pentru a avea acces la acest continut. Daca ai cont si abonament valabil te rugam sa te / inregistrezi.
Lista preturiPret
VOLUMUL 201845.00 RON
Despre fascinație și spaima de anihilare10.00 RON